A mai cazut o lacrima..

dragoste si pasiune ...

2011-03-24T14:26:00.000-07:00

“In visuri si in dragoste nu exista lucruri imposibile.” (Janos Arnay)

“Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului.” (Samuel Johnson)

“Viata este ca si iubirea; intreaga ratiune este impotriva ei si toate instinctele sanatoase pentru.”
(Samuel Butler)

“Intotdeauna exista ceva nebunie in dragoste. Dar intotdeauna exista ceva ratiune in nebunie.” (Friedrich Nietzsche)

“Dragostea este triumful imaginatiei asupra inteligentei.” (H. L. Mencken)

“Inima are ratiunile ei pe care ratiunea nu le cunoaste.” (Blaise Pascal)

“A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapinit de un sentiment coplesitor – inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o promisiune. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic n-ar exista nici o baza pentru fagaduinta de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma biziuesc pe judecata mintii si pe vointa caracterului ? (Erich Fromm)”

“Dragostea poate uneori sa fie magie. Dar magia poate fi uneori… doar o iluzie.” (Javan)

“Dragostea este misterul dintre doi oameni, nu asemanarea dintre ei.” (John Fowles)

“Voi puteti sa-i spuneti nebunie. Eu ii spun dragoste.” (Don Byas)

“Pasiunea – emotie a sufletului, opusa dreptei ratiuni si contrara naturii.” (Zenon)

draga ispita, mi-e dor de tine

2011-03-20T14:01:00.000-07:00

In timp ce imi amintesc si incerc sa retraiesc clipele unice traite alaturi de tine, simt cum fiecare bucatica a corpului meu viseaza la o pauza de relaxare. Sunt distras de atentia necontenita adresata problemelor zilei de maine si ma doare atat de tare pentru ca sunt nevoit sa fac un compromis cu efecte bilaterale, insa, cel mai rau ma doare ca am impresia ca sunt singurul care incearca sa construiasca barca catre drumul cel nou iar tu nici macar nu ai apucat sa vezi acest drum.

Ma simt ca si cand trebuie sa plec singur pe o croaziera trans-oceanica si sunt in rolul capitanului fara echipaj, plecat nebun pe mare, prins pe furtuna fara ancora, fara tine... si ma trezesc intrebandu-ma: oare ce caut eu aici ? Simt ca sufletul meu a devenit martirul propriilor mele convingeri iar acum nu mai reusesc sa vad dincolo de ceata ratiunii, care mi-a udat si racit dragostea pana la oase, incat nu-mi mai simt nici o parte a corpului meu a mea. Fiecare secunda se scurge atat de repede exact ca nisipul printre degete, incat nu reusesc sa gust fiecare sentiment in parte, ma simt de parca toata lumea a expirat si acum nu se mai poate consuma decat timpul. Imi doresc sa vina o ploaie atat de furtunoasa incat sa spele toate amintirile, tot ce a fost neplacut si sa-mi incep dimineata cu un suflet reincarcat cu energia de care am nevoie sa o iau de la capat. Mi-e tare dor de noptile in care oscilam intre extaz si recursie, mi-e tare dor de inspiratia si ideile care curgeau neiertator prin mintea mea ca si hormonii prin sange, mi-e dor de aventura, mi-e dor de zile mai insorite si de caldura din aceleasi zile in care consumam mai multe trairi placute, mi-e dor de cuibusorul de nebunii.

Acum angoasa care mi-a intunecat sufletul a pus stapanire asupra emotiilor si am impresia ca nu sunt departe de a cadea in faza unei depresii... Departe insa de toate aceste sentimente instabile, cred ca undeva dincolo de multe probleme, o padure, furtuna sau orice obstacol, gasesc un mic curcubeu care imi va arata inca o data calea potrivita spre tine... catre implinire, placere si satisfactie.

Draga ispita, sper sa te intalnesc din nou, oriunde ai fi.

o scrisoare, de la tine...

2011-03-15T12:48:00.000-07:00

Dragostea mea,

Te iubesc! Imi este imposibil sa incep altfel si stii ceva? Nici nu vreau sa o fac. Pur si simplu te iubesc si simt nevoia sa spun ca este asa si cat de mult de fapt stii, ca te iubesc cel mai mult.

Este ora 21:20 si cateva secunde.... nu stiu exact. Tocmai am primit un mesaj de la tine "La multi ani, puishor!". Mi-au dat lacrimile, sper insa, sa reusesc sa astern pe hartie acele cuvinte care ar putea reusi sa exprime ceea ce simt. Inca am in fata mesajul de la tine si imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp.

As vrea sa stii cateva lucruri, de fapt vreau sa stii totul despre mine si poate ca deja stii ceea ce urmeaza sa iti spun dar poate simt nevoia sa le spun din nou ori sa le spun si eu, nu doar sa iti dau de inteles.

Uneori imi este atat de teama sa fiu eu si atat... mai ales cu tine iubitule. De ce ? Pentru ca sunt paralizata de teama ca as putea face ceva gresit, imi este frica de mor de faptul ca s-ar putea intampla ceva care sa te indeparteze de mine.

Stiu, simt, te cred si am incredere deplina in tine si in sentimentele tale insa este vorba doar de faptul ca am indurat atat de multe si am sperat si mi-am dorit din tot sufletul sa vina acea zi cand avea sa vina si randul meu, acea zi cand aveam sa fiu si eu fericita si acea zi a si venit; a fost o zi de vineri, cea mai frumoasa zi din viata mea, de pana acum.

Apoi am urmat 4 luni (care se implinesc astazi) de zile cu mult mai fericite si mai incercate de lucruri atat de bune si atat de sincere si frumoase cum nu mai indrazneam nici macar sa visez. In conditiile in care traiesti in bezna atata timp si simti cum ceva din tine moare putin cate putin in fiecare zi, apoi vezi o raza de soare cate te invaluie si te protejeaza si te inconjoara cu atata dragoste este normal sa imi tremure sufletul de teama ca raza mea de soare sa nu dispara.

Mi-am pierdut increderea in mine.. undeva, pe parcurs, printre multe experiente care au lasat in urma doar inveteminte, mult gust amar si rani adanci. Imi este teama de multe, dar cel mai teama imi este de tine sa nu te pierd, si de mine. Imi este teama sa nu te pierd pentru ca esti totul pentru mine, esti dragostea mea, iar viata mea nu ar avea sens fara tine. Si imi este teama de mine pentru ca sunt atat de capoasa uneori si parca ar fi atat de greu sa nu mai fiu... si iata ca totusi, de fiecare data realizez dupa ce o dau in bara. Si imi este frica de toate lucrurile care nu imi plac pentru ca sunt unele pe care le simt ca imi sufoca sufletul si nu ii dau pace si totusi parca ma urmaresc si nu mai pot scapa de ele. Si imi este frica de mine pentru ca uneori nu reusesc sa imi tin nervii in frau si ma aprind atat de repede... Si imi este frica, pentru prima data, ca as putea pati ceva rau, si nu as mai fi. Ma trec fiori numai cand ma gandesc la asta. Pentru ca este pentru prima data cand ma trezesc zambind, este prima data cadd imi doresc sa traiesc, mult si sa ma bucur de viata, si este pentru prima data cnad ma gandesc departe, departe, si imi trec mii de fluturi prin stomac si imi trec mii de emotii prin tot corpul doar cand ma gandesc la tine, la noi.

Stiu ca am gresit de multe ori, pentru ca m-am enervat, pentru ca am fost suficient de incapatanata incat sa o tin una si buna, insa ma jur iubitule ca nu o fac intentionat si nu o fac cu rea vointa. Si am taria sa recunosc faptul ca am gresit si stiu ca nu o data te-am amarat din cauza asta, si recunosc si faptul ca am niste deprinderi nu tocmai bune dar ma pot schimba si imi doresc sa o fac. Cred ca e timpul pentru ca sufletelul meu sa zambeasca mai mult, sa nu se mai amarasca pentru orice fleac si as vrea sa ma ajuti.

Am reusit sa ajung la concluzia ca dupa furtuna, cerul este brazdat ce curcubee. Sufletul meu este pe maini bune acum, stiu asta, o simt din plin iubitule. Si stiu ca uneori nu reusesc sa comunic prea bine cu tine, si imi pare rau dar incearca sa intelegi ca uneori chiar simt ca interpretez anumite lucruri intr-un anume fel pentru ca are creierasul meu o problema.

Iarta-ma ca am scris atat de haotic si am sarit dintr-una in alta dar tot as mai avea ceva de adaugat. Asa cum ti-am scris si intr-un mesaj putin mai devreme (acum cateva ore), fiecare particica din mine iti apartine: fizic, psihic si mai ales sufleteste. Vreau sa intelegi si sa ai incredere ca tot ce fac, fac gandindu-ma la tine, fie ca sunt acasa, in oras la serviciu, de fiecare daca cand inchid ochii de timp langa mine si iti vad chipul atat de clar de parca as putea sa te mangai. Fiecare zambet ce se naste pe buzele mele ti se datoreaza tot tie si tot tie iti apartine. Fiecare bucatica din mine si fiecare "pielicica" este numai si numai a ta. Si mai presus de toate sufletelul meu este in mainile tale iubitule, cu toate sentimentele si bune si rele pe care le-a strans in el, cu toata dragostea si cu toate sperantele si pentru totdeauna.

M-am indragostit nebuneste de tine si m-am daruit tie complet, iubitule iar acum sufletul si mintea imi spun ca cor ca sunt a ta si esti barbatul visurilor mele, jumatatea si dragostea mea pana in ultima clipa a vietii mele, pana cand moartea ne va desparti.
Stiu ca uneori sunt dificila si alteori sunt incapatanata ori ma razgai in exces insa, asa cum sunt eu, cu bine si rele te iubesc mai presus de orice.

Cu toata dragostea,
Pentru totdeauna a ta,

excursie

2011-03-15T12:29:00.000-07:00

Din abisul gandurilor strabat un drum lung catre un taram necunoscut, al celor care nu doar doar actioneaza, ci si judeca. Drumul este primejdios, incurcat si o sa-mi ia ceva timp pana nimeresc pe aleea cea buna, de fiecare data cand sunt aproape de capatul excursiei simt ca ma invart intr-un cerc si nu ajung nicereiri, parca totul este un mare labirint fara iesire unde doar aprofundez si delimitez mai bine acei pasi, acele amintiri.

Totul incepe de la un capat, probabil acelasi capat unde voi reajunge, insa tot sper, ca poate la un moment dat, ma voi impiedica si voi aluneca pe o alee secreta care ma va trimite fortat catre elementul misterios, magic si nou, unde va trebui sa improvisez fantezia.

Nici nu apuc bine sa cad in plasa labirintului si ma simt deja pierdut, chiar daca am mers doar cateva secunde. Totul este in acelasi timp atat de clar cat si imprevizibil, adrenalina a intrat in sange exact ca atunci cand m-as simti incoltit de o fiinta superioara speciei umane. Incerc sa-mi stapanesc frica, sa merg mai departe, sa cotrobai prin locuri vide si sa gasesc lucruri interesante. Pasesc, aud un "trosc".. pasesc.. iar aud un "trosc".. dar nimic pe jos.. Poate e cineva pe langa mine, poate sunt doar eu si nu-mi dau seama pe ce anume calc, poate chiar mi-am imaginat acest sunet ca un fel de reflex neconditionat pentru a mentine nivelul adrenalinei constant, fara sa-mi dau seama. Devin un pic euforic, simt cum totul se scurge in urma mea apoi cum totul revine in pozitia initiala, sunt deja ametit, adorm.

Ma trezesc, spre marea ma dezamagire, sunt in acelasi loc de unde am pornit aventura in necunoscut.. Simt o furnicatura apoi incerc iar sa merg mai departe, depasesc momentul anterior, scap de capcana si iar merg mai departe, ajung intr-un alt loc unde incep sa cred ca am iesit din labirit. Deodata aud un "trosc" iar, o cioara imensa cum n-am mai vazut pana acum statea si sa legana in baiata vantului pe o creanga subreda a unui copac.

m-am indragostit

2008-07-09T03:27:00.000-07:00

Ma uit la aceasta poza cu tine si incep sa imi transpun o parte din sentimentul care l-am simtit prima data cand te-am luat de mana intr-o seara placuta, dupa o plimbare cand amandoi admiram niste "tufe" si vanam fluturasii la un restaurant - cica - fitzos din centru. Am simtit acel iz de fericire indata ce ai inceput sa ma strangi de mana si sa ne privim netinand cont de anturaj si de altele... Eram cu totul dezorientat, timpul parca a stat in loc iar noaptea era numai a noastra. Ciudat, dar in acelasi timp foarte placut, am urmat drumul spre Cismigiu, insa n-am reusit sa ne camuflam in voalura noptii, desi sentimentul incepuse sa se manifeste bilateral.

Am aflat ce-i place, ce nu-i place, ce-o doare, ce ar vrea sa faca pe viitor, ce n-ar vrea sa faca, am aflat asa de multe dar in acelasi timp atat de putin...
Setea de cunoastere reciproca se amplifica treptat odata ce timpul abea se scurgea ca un fluid printr-un robinet inchis, ruginit, "sugrumat", din cand in cand picurand, apoi m-am pierdut imediat in detaliile fine ale discutie care a inceput pe o bancutza..

Dupa ce ne-am hotarat sa mergem spre casa, a cui casa deja nu mai conta, prezenta ei ma fascina in modul in care eu asteptam ceva de la ea si ea, probabil, ceva de la mine. Din pacate sau din fericire, m-am speriat de nota impredictibilitatii si am ezitat...

Am ezitat in acel moment, am ratat acele buze dulci, acel sarut placut, acea clipa de placere. Oare am pierdut tot ?

pe aripile vantului

2008-06-30T03:44:00.000-07:00

Verific tot si imi iau zborul, vantul bate aproape perfect, adrenalina se dizolva in sange intr-un ritm alarmant, plutesc si ma apropii de limita simtirii. Nimic nu se compara cu senzatia zborului liber cand depasesti cateva sute de metri, totul este mic, iar tu, ca pilot, te simti si mai pic. Perceptia vizuala deja functionaza la o alta scala, asimilarea detaliilor te face sa te pierzi in estetica peisajului, totul nu se mai deosebeste, trecutul nu mai are nici un sens, viitorul este impredictibil dar tot degeaba, efectiv uiti de toti si de toate. Este extraordinar de frumos, nu se compara cu nimic in lume, pur si simplu... zbori, departe de orice entitate cotidiana.

e bine

2008-03-16T12:42:00.000-07:00

Se mai intampla din cand in cand sa intre in sange acel ceva necunoscut si imprevizibil care determina o stare cu totul deosebita. Ritmul vietii capata accelereaza, fiecare muschiuletz din corp neaga orice fel de durere si aspira la cea mai tare senzatie, sa fie satisfacut dupa o explozie a dorintei de miscare. Gandurile isi aleg singure drumul spre calea fericirii, auzul devine acut, fiecare sunet parca atinge direct coarda sensibila care transmite mai departe materia prima de fericire catre centrul de procesare euforica, pentru a spori eficienta produsului final. Totul incepe sa se deruleze cu o viteza variabila, liniara cu scanteia iscata de dorinta, sentimentul apropierii de portita care trece de marginile posibile ale raiului se acutizeaza intr-un orgasm cerebral, urmand ca apoi sa trec cu greu de momentul infractului supradozajului cu fructul interzis. Dupa prima degustare, creste intensitatea starii si incep sa cred ca viata e tare frumoasa dar scurta. Doua degete ating cu pofta partea superficiala a celei mai fromoase amintiri, noaptea nu mai rezista si trece imediat la distinsa stare de zi, fiecare molecula de materie a trecut de limita saturatiei, atmosfera se incinge, deja simt ca vreau sa nu mai pot. Imaginea capata o nuanta de roz, totul parca capata sens si se lumineaza perceptia la nivelul psihologic al insusirii senzatiilor. Nu mai exista alternativa si sunt incoltzit de toate ideile negative, alungandu-ma catre urmatorea portitza unde voi gasi o alta ispita si inca o portitza. Necesitatea pentru acest nou bun este de o complexitate departe de orice perceptie a iubirii. Vreau mai mult si mi se ofera, incerc sa ma opresc si sunt coplesit. Am ajuns in faza in care incep sa cred ca nu vreau sa ma mai opresc. Aripile sunt frante dar inca mai zbor, limita imposibilului este dusa dupa granita infinitului, iar eu zbor in parte opusa. Acum ma trezesc... e doar viata mea.

"antestezie" de primavara

2008-02-27T04:35:00.000-08:00

In curand primavara is va asterne invelisul verde asupra naturii, totul va inflori si se va regivora dupa "arsita" cumplita a iernii, verdele va deveni o culoare apropriata, vie, o culoare ca va imprima vitalitatea si in sufletelor noastre.
Desi este aproape miezul zilei, simt ca totul este aproape pierdut, vremea se dovedeste a fi in ton cu bunastarea sufleteasca asemanata senzatiei care urmeaza unui pranz copios, vantul cald si placut isi face simtita prezenta printr-o adiere care imi lipsea de mult timp, vibratia micilor funze verzi incepe sa se manifeste, soarele isi arunca razele asupra noastra si parca ne imblanzeste. E un nou inceput...

o picatura de culoare

2008-02-18T01:25:00.001-08:00

Imagineaza-ti ca nu ai nici o grija,ca nu te doare nimic, ca nu exista nici un factor care sa te streseze, ca n-ai nimic de impartit cu nimeni si ca vremea e de partea ta. Trezeste-te in fiecare dimineata cu un mare zambet somnoros pe buze, ca trecut o zi buna, si ca urmeaza una cel putin la fel de buna, cu bucurii,cu tot ce se poate aduce la adresa lucrurilor care sa te faca sa te simti minunat. Incerca sa faci toate asta din tot sufletul si vei musca o bucatica din fructul fericirii vesnice, vei simti ritmul vietii. Urmeaza-ti destinul primordial, traieste, simte cu toata fiinta ta fiecare clipa si interpreteaza viata asa cum e.. minunata, scurta, picanta, ritmata, incerca sa vezi dincolo de lucrurile complicate si o sa ajungi sa asimilezi esenta acestui fruct interzis, al fericirii.
Nimic nu poate sa fie mai bun pentru tine decat sa te simti bine in pielea ta, increzator, puternic, invincibil, nimic nu poate sa te retina sau sa-ti puna piedici inaintea acestei vointe, trebuie sa spui doar "vreau", sa pui putin suflet si sa crezi in ceea ce vrei sa faci, restul (partea grea) vine de la sine.
Probeleme si greutati ? Nici o problema, avem leac pentru orice fel de suferinta. Te simti neimplinit ? Nici o problema, incearca o melodie, o prajitura, un masaj, o plimbare intr-un parc, o excursie, un sport extrem, o partida de amor, o baie in mare, o baie cu multa spuma, un cub de gheatza, o tigare cohiba, o reteta "cubaneza" sau o picatura din izvorul fericirii. Deodata sa te excluzi singur din lumea cotidiana, monotona, si o sa devii noul satelit natural care graviteaza pe langa planeta fericirii. Respira, expira, totul este so va fi... ahh... putin spus placut.
Simte fiecare nota muzicala si lasa acea coarda vocala din sufletul sa vibreze a fericire, nostalgie, fa o calatorie in universul lucrurilor complicate devenite simple, viseaza alaturi de mine si hai la o plimbare prin curcubeul universului nostru real, hai sa traim fiecare clipa cu aceeasi intensitate cu care am suferit pana acum. Ca sa te simtit bine nu presupune doar o clipa de entuziasm, trebuie sa pui si un pic din samburele pasiunii in ghiveciul vietii tale si trebuie sa astepti sa germineze, sa creasca o planta mare si frumoasa cat sufletul tau. Nu uita s-o uzi!!!
Sa urmezi acest fir al vietii este doar o idee, sa faci mai mult, nu este imposibil :)
O sa observi apoi cum deodata o sa ajungi in anturajul clipelor care merita traite, si o sa traiesti in cercul vicios al placerii, al dorintei nesaturate a ispitei ideale. Este de ajuns o singura noapte ca sa simti si sa traiesti o clipa minunata, ca tu apoi sa iti continui viata in acest stil. Nimeni nu te poate opri pentru ca o sa ajugi sa judeci tot ce e rau din perspectiva lucrurilor bune, a simti ceva placut nu este o crima, a te simti rau este aproape la fel de daunator ca sinuciderea.
Simti ca viata ta nu este destul de "complicata" pentru a o complica mai tare ? Iar, nici o problema, avem condiment si pentru viata ta :) Fii spontan, urmareste-ti visul, lasa-te purtat de val, translateaza-ti toate gandurile in actiunile tale, incearca sa fii nu te mai inhibi, fii tu insuti, continua-ti visul, si cand se termina inchide ochii, dormi, si ia-o de la capat. Viata trebuie sa fie frumoasa. Viata ta trebuie sa fie ca un mac rosu, primavara, o floare cu o culoare stridenta, la fel ca si personalitatea ta. Trebuie sa iradiezi personalitatea ta si sa contaminezi anturajul tau exact cu senzatia pe care vrei tu sa o traiesti.
Am vazut acum ceva mult timp un film, sincer nu mai stiu prea multe despre el, dar am retunut ideea.. Filmul se derula cam asa : O femeie, care suferise foarte mult din punct de vedere emotional din cauza problemelor ei personale, cele mai multe de natura financiara, se gandeste sa o ia de la capat in alt oras, undeva in Ameraca, unde isi gaseste un post de bucatar. Femeia apoi isi descopera o calitate nemaintalnita, reusea sa transmita sentimentele de moment in mancare gatita, astfel fiecare om ce manca ceva preparat, simtea acel ceva cu aceeasi intensitate cu care ea traia sentimentul la acel moment. Asa.. inca un fapt divers, pe la sfarsitul filmului la o nunta, scapa o lacrima in aluatul de prajitura si deodata, imediat ce se livreaza "delicatesa", toata lumea incepuse sa planga.
Concluzia ? O trageti voi.. eu o sa incerc sa schimb lumea, si in caz ca nu reusesc, macar stiu ca am reusit sa m-o schimb pe a mea, si oricum, tare bine mai e :)
Fericirea e un lucru frumos, o culoare, un sunet, o mireasma, o imagine.. Fericirea e al 6-lea simt, probabil cel mai bine dezvoltat, ofera de fiecare data senzatii nemasurate in scala starii de spirit, face minuni. In caz ca simti ca fericirea dauneaza grav sanatatii tale, asta e.. deja e prea tarziu, e mai rau ca un drog de care nu te poti desprinde, efectele ei sunt ireversibile.
Zambeste, si totul va fi mult mai bine :)

scanteie de imaginatie

2008-02-16T13:39:00.000-08:00

Un cuvant..
Cuvantul poate fi cea mai puternica arma impotriva monotoniei, abstinentei verbale si a non-sensurilor. Un cuvant.. magic.. un cuvant poate spune multe, depinde tare mult si de natura si starea receptorului la acel moment dat... Nu cred ca e doar vorba de imaginatie cand e cazul unui lapsus sau unei pene de curent la nivelul exprimarii verbale sau nonverbale.. totul se invarte intr-un spatiu adimensinat in contextul temporalitatii adimensionale. Un cuvant, o scanteie de imaginatie, o idee, un sentiment, o parte din noi.. Un cuvant ne caracterizeaza in toata masura in care se delimiteaza intervalul subiectiv al multimii sensurilor concentrate in jurul sinonimelor acestuia.
Un cuvant.. o lacrima, un fulger, o sticla de pepsi, bun, un cuvant, o unealta, un sprijin verbal, o conotatie simbolica de ajutor in cazul nelamuririi, un cuvant poate fi foarte mare, un cuvant te defineste, te intareste.. un cuvant spus te face sa te simti bine, sa mai gasesti unul.. sa vorbesti, sa exprimi, sa dai mai departe, sa imparti, sa dezvolti, sa explodezi intr-o conversatie care nu intotdeauna are un scop anume sau o finalitate, dar .. un cuvant, cateva litere, scrise sau rostite.. un parazit care traieste in simbioza cu latura omului supusa comunicarii, un cuvant te formeaza ca si cand viata ar fi un maraton unde concurentii nu alearga pentru acel premiu cel mare, ci doar se intrec in minimizarea constiintei particulare a faptului ca suntem mici, infimi.. un cuvant poate sa fie doar o scuza impotriva vointei rasarite din incapacitatea de a duce la bun sfarsit unele aspecte posibile.
Si cand te gandesti ca asta e doar o perspectiva... :P un cuvant e mare lucru

vorbeste vinul

2008-02-16T12:07:00.001-08:00

As putea intreba aproape orice persoana despre un moment favorit in care s-a simtit putin spus ... bine.. insa, unii chiar intampina mari probleme in obtinerea raspusului preferat. In general, raspunsul este acela care are si acel termen de comparatie, spre exemplu: unii se gandesc la senzatia creata de toate endorfinele (creeate de fabrica de vise, respectiv creierul) unei bune partide amoroase, altii nimeresc exact in extrema cealalta, adica isi reamintesc o clipa in care probabil s-au simtit impliniti, de fapt sunt o sumedenie de raspunsuri veridice la adresa acestei intrebari, insa nu de fiecare data se intampla sa simti numai partea buna a lucrurilor.
Am incercat, incerc, vreau, pot, voi incerca sa dovedesc existenta posibilului in marja imposibilitatii, voi incerca sa schimb lumea, o sa iubesc cum n-am mai iubit pana acum, voi face oamenii mai fericiti, voi incerca sa trec peste asta, voi triumfa, ii voi da gata.. Toate sunt niste idei care nu de fiecare data se pot finaliza, stric din punct de vedere logic referitor la dependintele dintre acestea.. Pur si simplu, o fi din cauza evolutiei la nivel cerebal a omului, nu stiu, habar nu am de ce... dar intotdeauna vreau mai mult si nu stiu de ce. Nu este vorba doar de acel simt consevator care a disparut in ceata evolutiei, ci pur si simplu, cred ca in zilele noastre omul nu mai stie sa pretuiasca ceea ce are, si de aici provine al 7 simt, cel al nevoii pentru mai mult, a nesaturatiei pentru ceva nou, pentru o schimbare.. si astea fiind spuse in topica constientizarii acestui aspect toxic.
Din cand in cand stau, privesc si observ cum o imagine destul de monotona desprinsa din pivelistea de la fereastra dormitorului meu se transforma intr-un mic labirint al curiozitatii mele. Acum iar ascult o melodie care chiar imi place, si ma gandesc cati or mai fi care traiesc exact acelasi feeling, fara sa fie presati de grijile cotidiene... Cum ar fi sa ai o viata ca-n paradis ? Sa fie toata ziua cu momente exact ca acel anterior, factorul material sa fie doar un accesoriu vestimentar ieftin, sa ai la dispozitia ta catalogul infinit al placerilor si sa poti sa combini oricare cu oricare, sa poti sa alegi, sa poti sa faci aceleasi lucruri care iti plac la nebunie pana te saturi, si cand te saturi, sa incepi cu altele si tot asa.. De ce e uneori chiar asa de greu sa te simti bine, fericit, sa fii nostalgic in urma unul lucru facut, oricat de mic ? Eu cred ca nu e greu, daca stau sa ma gandesc mai bine, totul se intampla in capul meu, toata aceasta 'varza'. De aceea incerc sa-mi inpun ordinea drept conduita sentimentala si sa respir numai bine, si expirand lucruri si mai bune, si chiar e usor.
Urasc superficialitatea, urasc tot ce e facut de dragul actiunii de o face.. pur si simplu.. orgoliul nemasurat, fitele, incapacitatea unora de a progresa, gandi, judeca, lua o decizie corecta. Nu zic ca in viata nu mai exista loc pentru compromisuri, dar barem trebuie facute cele care chiar merita, acele care se deduc bine din relatia dintre costul oportunitatii, valorile dobandite si cele la care se renunta.
Ma uitam pe un site gen Neglog/hi5, o groaza de persoane isi baga la descriere "te las pe tine sa ma descoperi"... iata aici o nota proasta data pentru "intelect"... daca tot e vorba de atractie, lipseste elementul cel mai important, respectiv acel ceva care te face sa innebunesti dupa acea persoana. De ce ? De ce ? De ce ?.. pur si simplu.. asta e.. unii/unele sunt mai prosti... Este exact cazul in care te intalnesti cu cineva, arata bine, miroase bine, atinge bine, chimia este in floare.. dar cand deschide gura.. parca simti cum vorbesti cu un extraterestru care si-a mutat creierul intre buci.
Uneori e chiar greu, dar exista si alte metode de a usura situatia.. pur si simplu.. fuck it, nu-mi place, beleah... sau kiar acum sunt eu superficial ?.. sau poate ca acel cuvant potrivit este doar "indiferent"..
"Vreau doar sa te am aproape, vreau sa simt cum vei sta langa mine pt eternitate, noi 2, toate zielele si toate noptile, n-o sa-mi fac nici o problema pentru ca toate vor fi bune cat timp o sa fiu alaturi de tine, nimeni nu o sa poate interveni, nimeni nu o sa poate simti exact ceea ce simtim noi, te iubesc si ma iubesti cum nu cred ca o sa mai iubesc vreodata, vom crea paradisul, vom ilumina fericire, vom sopti binele, vom inspira impreuna rece si vom incalzi atmosfera din jurul nostru, vom fi impreuna mereu.. "
Continuarea ar fi :
"Tot ce-ti spun acum uit eu pana maine,
Vorbeste vinul pt mine,
Nu mai lua in seama tot ce zic,
Ce fac, fara tineeee.."

"Nu vreau sa ma schimbi, sa ma-ntelegi
Am nevoie doar de tine, de lovele si de zile
Banii nu ma fac, o sa te tin pt tine,
Si cand o fi mai rau o sa ne mearga asa de bine.."..
Bitza - vorbeste vinul

Frumos, nu ?

O viziune obiectiva asupra subiectivului..

2008-01-22T12:46:00.000-08:00

Cineva s-a apucat sa scrie aceast mesaj dintr-un motiv strict “neintemeiat”, poate doar in scopul de a-si satisface deficitul de comunicare verbala, poate si nonverbala…
Era o zi usor calduroasa pe la sfarsitul verii lui 2007, seara, cand toate lucrurile parca au intrat intr-un cerc vicios al lucrurilor interte, de parca ar fi ajuns la capatul isteriei statice a lucrurilor. Cu gandul la o seara in care s-ar fi dus la o discoteca si unde si-ar fi facut ravagii la nivelul imaginatiei, rasufla cu o mica greutate. Intins pe canapea sta si se gandeste ce post de muzica sa aleaga, pentru a-si incanta un pic acel simt auditiv. S-a intamplat chiar in acel moment sa comuteze pe un post, unde a gasit una din melodiile sale favorite, Tony Braxton – Please. In ciuda melodiei superbe, el sta tot ingandurat cu capul in norul gri al dilemei sale care ii da mari batai de cap…
Ma simt atat de lipsit de putere cand dau cuvintelor mele alta valenta, alta decat cea personala, cea semantica, acel sens denotativ, asa ca m-am hotarat sa continui aceasta “povestire” intr-un mod cat se poate de personal. Probabil ca multa lume se intreaba ce s-ar fi putut intampla cu mine, dar de fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, totul se rezuma la unele probleme vechi de cand timpul, cu rezolvari variabile precum vremea. In urma ultimei despartiri, pot sa spun ca am avut mult de suferit din cauza partenerei cu care eu ma hotarasem sa imi aduc pe pamant acea bucatica din rai, nimita fericirea. Din pacate sau din fericire, pe planul terestru, lucrurile decurg intr-un mod cu totul neasteptat, firul vietii inainteaza strapus de eventualele aparitii ale acelor probleme cotidiene, generate dupa experienta trairii starii de longevitate sentimentala. Ce e bine, ce e rau, sa lupt, sa nu lupt, sa lupt pt mine, sa las pe altii sa se chinuie ? As putea sa mai zic si altele, dar nu cred ca as mai putea capitula sfarsitul acestei entitati formata din aceste.. cuvinte. Tot incerc sa cred, ca pe taramul acesta parazitat de aceasta specie umana, omul, se mai poate ajunge macar la muchia culmii dintre perfectiune si realitate, urmand apoi sa pici.. iar cu picioarele pe pamant, pe aceasta planeta a realitatii. In general, de fiecare data cand incepi a cunoaste o persoana noua, fara sa vrei, din cauza experientelor anterioare, te gandesti deja la eventuale solutii pentru posibile instante ale unor probleme ce pot aparea ulterior. De ce ? Probabil aceasta capacitate de a gandi anterior lucrurilor posibile sa se chiar intample, este doar o simpla marca a capacitatii omului de a evolua si a se integra intr-un colectiv, sau pur si simplu omul gandeste prea mult..
Incep sa observ, pe zi ce trece, ca desi imi doresc sa am prieteni cu care pot interactiona dupa anumite criterii, incep sa fac compromisuri si sa accept acele persoane asa cum sunt, din simpla dorinta de a cunoaste si alte moduri de gandire care ma pot ajuta, in cele din urma sperand a-mi ajuta si eu aproapele in masura capacitatilor mele. Ce se intampla atunci cand observi ca in ciuda eforturilor indelungate, speranta ca rolurile sa se schimbe devine o frunza uscata usor, dusa in timp de factorii naturali spre dezintegrare, si ajungi in stadiul in care te gandesti ca n-o sa primesti niciodata ceva in schimbul monedei oferite de tine ? Aceasta intrebare, oricat de lipsita de continut interesant ar fi, poate sa trezeasca niste dureri acute in mijlocul starii de spirit a unora sau poate, de ce nu, una din acele placeri care le simte un altruist.
Un raspuns satisfacator la acea intrebare ar fi urmatorul: viata merge inainte, adapteaza-te! Dar, repet, acest raspuns este pur si simplu satisfacator. Nu toata lumea este la fel, iar un alt tip de raspuns se asimileaza in jurul intrebarii “cat de mult sunt dispus sa lupt pentru acel ceva care tot il caut si niciodata nu vrea sa mi se arate, sa se supuna dorintei mele, sa fie doar al meu ?”. Deci cat de mult ? Aceasta nu este o intrebare cu un raspuns nesatisfacator valabil temporal, ci doar un raspuns care poate arata fata eroica a devotamentului si iscusintei pentru a face ceva nemaiintalnit sinelui, un tratament cerebral, un fel de operatie pe creier fara incizie. Sunt foarte putine persoane care pot urca fiecare treapta a acestei carare stramte, dar acei ce o fac, ajung in stadiul de auto-depasire a capacitatilor personale.
Oamenii in general au nevoie de foarte putine lucruri care sa se simta bine printre care: o stare emotionala cel putin stabila si nici un fel de lipsa materiala care ar putea altera acel sentiment de continua placere. In ciuda simplei aparente a vietilor usoare duse de unii, se poate spune ca fiecare individ e unic in felul lui si reuseste sa se conformeze vietii personale sperand ca ziua de maine va fi mai buna decat cea mai urata zi traita pana acum.
Din cand in cand se produce un fenomen clasificat de unii ca fiind paranormal, acela mai exact fiind hazardul. De ce de fiecare data cand suntem nevoiti sa punem capat unei relatii undeva inauntru simtim un mare gol care ar fi trebuit sa fie umplut, si nu vorbesc aici de dragoste. De ce ? Poate e doar o stare tipica care o traim ca intr-un automatism sentimental, poate e o forma de placere manifestata sub forma unei dureri placute. Nu se stie niciodata de fapt care este sura acesul gol sentimental care tot timpul aduna dupa el alte goluri, care motiveaza acea persoana intr-un anume mod sa o departeze de actualul scop.
Nu intotdeauna se intampla asa, viata fiecarui om reprezinta un mic univers din care se nasc multiple instante ale unor trairi simtite si transcrise cu ajutorul si din viziunea altora. Se poate intampla ca atunci cand doi indivizi se straduiesc sa repare un lucru, din cauza stricta a obsesiei pentru a rezolva ceva, uita de liniaritatea metodei pentru a-si indelunga grijile si deci rezolvarea problemei. Cel mai bun exemplu : Conversatie intre 2 incapatanati la nivel logic. Indivitul A afirma 1 pentru a obtine obiectul/obiectivul k din clasa K, iar individul B afirma 2 pentru a obtine obiectul/obiectivul k’ din aceeasi clasa K. Desi amandoi stiu ca atat k cat si k’ reprezinta aproape acelasi lucru, din cauza incapatanarii ( care uneori nu este o mare a unui caracter puternic, chiar o dovada a unei personalitati slabe a unei persoane sterila cunoasterii ), amandoi se cearta si se contrazic din cauza acelei sugestii si nici unul nu urmareste partenerul pentru a intelege de fapt care este cauza si rostul vointei celuilalt. De fapt, de ce de fiecare data cand ne certam cu cineva, incapatanarea personalizata din noi incearca sa nu se simta vinovata si urla in disperare pentru a demonstra un non-sens, in loc sa interpreteze acest semn ca un lucru detasat si constructiv, pentru a intari cunostinele necesare evitarii unui viitor conflict similar ? Probabil este usor de raspuns …

Inainte de apus..

2008-01-21T14:23:00.000-08:00

Subscriu la acest blog, din simpla nevoie launtrica de a-mi detasa sentimentele din nebuloasa fantezie a sufletului meu ( uneori nici de mine inteles ) si in lumea cuvintelor, care uneori creeaza impresia dezvaluirii mai multor sensuri denotativ depreciate ale mintii.. Scantei de imaginatie :)

Ce este imaginatia ? Ce este fantezia ? De ce visam la mai mult sau mai putin ? De ce suntem adesea manati de furia cerebralitatii care fiind asa de dura, cateodata ne cauzeaza rani pe termen lung in folosul suferintei si uneori placerea de a suferi ? Uneori chiar ne place, sau nu, probabil asta difera de la om la om, de la diferentele native pana la manifestari in sfera actiunilor noastre incepute odata cu firul vietii, cu educatia. De ce atata nesiguranta si improbabilitate ? De ce optam pentru varianta solutiei cu variante multiple de rezolvare ? Nu cred ca este vorba de o lege a fizicii, probabil nici de o lege a firii, ci doar faptul ca uneori anumite intervale din viata noastra se particularizeaza in contextul strict obiectiv si adesea ne indeparteaza de la scopul primordial.
Se poate spune ca exista o maturitate a sufletului ? Sau de fapt ce ne defineste ? Maturitatea, viteza de maturizare sau chiar maturizarea in sine ? Uneori, maturitatea nu reprezinta cel mai bun pas in lantul care trebuie parcurs pentru a definitiva cea mai buna ruta catre satisfactia nevoilor omenesti. Sunt doar niste intrebari retorice.. si daca nu ar fi, probabil ca aceste raspunsuri subiective ar fi incadrate undeva in pivnitza amintirilor reci, unde tot se aduna, tot se aduna.. pana la sfarsitul vietii unde probabil incepe o alta calatorie.
In general am incercat sa obtin stropul estetic dintr-un procedeu de fabricatie a sentimentelor usor ciudat din unele puncte de vedere. Nu este imposbil sa extragi ceva bun din ceva rau, tratand cu mai multa subiectivitate precedenta fraza, cred ca nu exista imposibilitati, doar factori incapabili, factori care pentru unii reprezinta un model de luat in calcul cand e vorba de anumite aspecte si decizii care trebuie luate in viata. Incerc sa cred ca daca mai adaugam o noata de subiectivitate imaginii care o descatusim in momentul cand traim orice fel de sentiment, usor se poate trece granita in planul obiectivitatii, in planul in care oricat de subiectivi am continua sa fim, decizia finala asupra 'tabloului' este un etalon pentru masurarea esteticului.
Au mai trecut inca 5 minute, incep sa inteleg cum de fiecare data cand scriu un cuvant, fac tot posibilul sa cred ca inteleg ceea ce vreau sa transmit mai departe. Gandind detasat, cred ca acum poate aparea urmatoarea "mica" problema.. cumva sunt subiectiv asupra obiectivitatii sau pur si simplu un nebun pierdut in lipsa constiintei amare a rationalului unde in toiul unei nopti cat se poate de linistita, fara de care pe de o parte nu pot sa ma despart, pe de alta parte incep sa-mi imaginez o alta parte din mine.. as putea s-o numesc personalitatea vointei mele, in cazul in care se poate evalua vointa cu un factor decisiv in personalitatea mea, incerc sa transmit un mesaj cu destinatie necunoscuta.. Poate mi-l transmit chiar mie, poate chiar tie.. As avea nevoie de putin mai mult timp ca sa ma decid...