Din abisul gandurilor strabat un drum lung catre un taram necunoscut, al celor care nu doar doar actioneaza, ci si judeca. Drumul este primejdios, incurcat si o sa-mi ia ceva timp pana nimeresc pe aleea cea buna, de fiecare data cand sunt aproape de capatul excursiei simt ca ma invart intr-un cerc si nu ajung nicereiri, parca totul este un mare labirint fara iesire unde doar aprofundez si delimitez mai bine acei pasi, acele amintiri.
Totul incepe de la un capat, probabil acelasi capat unde voi reajunge, insa tot sper, ca poate la un moment dat, ma voi impiedica si voi aluneca pe o alee secreta care ma va trimite fortat catre elementul misterios, magic si nou, unde va trebui sa improvisez fantezia.
Nici nu apuc bine sa cad in plasa labirintului si ma simt deja pierdut, chiar daca am mers doar cateva secunde. Totul este in acelasi timp atat de clar cat si imprevizibil, adrenalina a intrat in sange exact ca atunci cand m-as simti incoltit de o fiinta superioara speciei umane. Incerc sa-mi stapanesc frica, sa merg mai departe, sa cotrobai prin locuri vide si sa gasesc lucruri interesante. Pasesc, aud un "trosc".. pasesc.. iar aud un "trosc".. dar nimic pe jos.. Poate e cineva pe langa mine, poate sunt doar eu si nu-mi dau seama pe ce anume calc, poate chiar mi-am imaginat acest sunet ca un fel de reflex neconditionat pentru a mentine nivelul adrenalinei constant, fara sa-mi dau seama. Devin un pic euforic, simt cum totul se scurge in urma mea apoi cum totul revine in pozitia initiala, sunt deja ametit, adorm.
Ma trezesc, spre marea ma dezamagire, sunt in acelasi loc de unde am pornit aventura in necunoscut.. Simt o furnicatura apoi incerc iar sa merg mai departe, depasesc momentul anterior, scap de capcana si iar merg mai departe, ajung intr-un alt loc unde incep sa cred ca am iesit din labirit. Deodata aud un "trosc" iar, o cioara imensa cum n-am mai vazut pana acum statea si sa legana in baiata vantului pe o creanga subreda a unui copac.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu