pe aripile vantului

Verific tot si imi iau zborul, vantul bate aproape perfect, adrenalina se dizolva in sange intr-un ritm alarmant, plutesc si ma apropii de limita simtirii. Nimic nu se compara cu senzatia zborului liber cand depasesti cateva sute de metri, totul este mic, iar tu, ca pilot, te simti si mai pic. Perceptia vizuala deja functionaza la o alta scala, asimilarea detaliilor te face sa te pierzi in estetica peisajului, totul nu se mai deosebeste, trecutul nu mai are nici un sens, viitorul este impredictibil dar tot degeaba, efectiv uiti de toti si de toate. Este extraordinar de frumos, nu se compara cu nimic in lume, pur si simplu... zbori, departe de orice entitate cotidiana.